Arhitectura interna
Aparitia primelor procesoare
|
În luna mai 1997, la putin timp dupa lansarea lui Pentium MMX, fara a-l abandona pe acesta, Intel începe productia lui Pentium II. Fiind dovedit faptul ca Pentium Pro nu era capabil de a rula rapid aplicatii pe 16 biti, Intel realizeaza pe baza acestuia un nou procesor, preluând totodata multe elemente din Pentium MMX. Astfel, pe lânga cresterea frecventei, cache-ul lui P2 este dublat, de la 16 la 32 KB, iar cele 57 de instructiuni MMX, care nu existau în Pentium Pro, au fost de asemenea adaugate (partial din necesitate fireasca, partial din motive de marketing). Toate aceste elemente ar fi trebuit sa asigure succesul lui Pentium II. De fapt l-au asigurat, însa mai târziu decât Intel s-ar fi asteptat. Pretul sau fiind imens, iar sporul de peformanta de la un Pentium MMX la un Pentium II nefiind extraordinar, multi au preferat sa-l foloseasca pe primul, sau sa apeleze la concurenta.
Spre deosebire de toate procesoarele cunoscute pâna atunci, care aveau forma patrata si care se inserau într-un socket, Pentium II este în format „Slot”, fiind ambalat într-un cartus denumit si „Single Edge Contact Cartridge (SECC)”. El are o forma dreptunghiulara, oarecum asemanatoare unei placi din PC si se introduce cu o muchie într-un slot special (denumit în acest caz Slot 1). Acest slot nu a aparut tocmai întâmplator. Intel îsi disputa pâna atunci piata procesoarelor cu AMD si Cyrix, toate procesoarele fiind destinate placilor de baza Socket 7. Într-o încercare laborioasa de a se distanta de concurenti, Intel a pregatit Slot 1, fiind, în opinia lui, „formatul viitorului”, asigurând totodata producatorii de PC-uri ca Socket7 este depasit. Aceasta miscare avea si o bataie pe termen lung, deoarece într-adevar mai devreme sau mai târziu Socket 7 va ajunge la sfârsitul vietii, iar competitorii nu-si vor putea permite implementarea unui nou tip de bus, spera Intel, fara sprijinul sau acordul sau. Astfel, blindat de patente, Slot 1 se vroia a fi un zid de netrecut pentru adversari.
Totusi, Slot 1 a fost realizat tehnic în vederea cresterii performantei prin marirea vitezei cache-ului level 2, cache care reprezenta o frâna pentru procesoarele Pentium MMX. La ora aceea, procesoarele detineau o anumita cantitate de cache level 1, destinata cresterii masive de performanta, placile de baza incorporând cache level 2, acesta rulând la viteza bus-ului extern (în acea vreme fiind de 66 sau maxim 75 MHz) si având o dimensiune uzuala de 256 sau 512 KB. La Pentium II, Intel a reusit sa incorporeze memoria cache level 2 lânga procesor, în carcasa acestuia, fiind capabila acum sa ruleze la o frecventa egala cu jumatate din cea a procesorului. În cazul cel mai nefavorabil (procesorul de 233 MHz), viteza acesteia era de 117 MHz, mult peste cei 66 MHz ai bus-ului.
Realizata cu ajutorul tehnologiei de 0.35 microni, prima versiune de Pentium II (Klamath), a rulat la frecvente de 233, 266 si 300 MHz, toate versiunile beneficiind de un bus de 66 MHz. Cea de-a doua versiune (Deschutes), realizata pe 0.25 microni, a existat în variante de 333 (cu bus de 66 MHz), 350, 400 si 450 MHz (toate cu bus de 100 MHz, în premiera). O versiune mai rara a constituit-o PII 300 MHz Deschutes cu bus de 100 MHz.
Daca procesorul Pentium a adus viteza si performanta sub mediul Windows 95, Pentium II a extins simpla utilizare a calculatorului cu noi si noi posibilitati, cum ar fi jocuri complexe 3D, recunoastere vocala, prelucrari audio-video avansate, proiectare asistata de calculator etc. Trebuie spus ca Pentium II s-a dovedit mai rapid decât toti adversarii sai la aceeasi frecventa, îndeosebi în aplicatiile ce utilizau FPU, adversarilor lui Intel ramânându-le sa lupte pentru piata entry-level a procesoarelor, ce captau atentia în primul rând prin pret.
|