Microprocesorul este o componenta electronica ce poate procesa doua tipuri de informatie, date si comenzi; el primeste si trimite aceste informatii, codate în limbaj binar, prin impulsuri electrice. În ciuda complexitatii sale, microprocesorul este alcatuit în principal dintr-un singur element de baza: tranzistorul (inventat în 1947). Asamblând milioane de tranzistori, se pot crea comenzi ce analizeaza starea unor curenti electrici, rezultând în executia pe plan logic a unei adunari, a unei comparatii între doua date etc. Marimea unui astfel de tranzistor este foarte redusa, de ordinul miilor de atomi. Toate componentele calculatorului, inclusiv procesorul si memoria, sunt sincronizate de impulsurile unui generator de tact. Când vorbim despre procesoare, ne gândim automat la CPU (Central Processing Unit), însa majoritatea componentelor dintr-un PC sunt dotate cu microprocesoare, acestea controlând placa de sunet, de retea sau placa grafica (unde mai nou este folosita denumirea de GPU - Graphic Processing Unit, procesor ce rivalizeaza în numar de tranzistori cu un CPU). Circuitele procesoare ale componentelor si perifericelor sunt atât de specializate, încât nu pot comunica direct între ele; în schimb, ele depun informatiile utile în zone specifice ale memoriei, de unde procesorul le poate extrage, prelucrând si coordonând activitatea acestora. Deoarece toate informatiile tranziteaza obligatoriu CPU-ul, puterea globala de calcul a calculatorului va depinde de acesta. În contrast, CPU-ul este un procesor cu un grad mai redus de specializare si, prin urmare, cu o arie foarte larga de utilizare; destinatia lui poate fi schimbata prin încarcarea unor seturi noi de instructiuni, asa-numitele programe.